Testimonial vacanta Thailanda – Bangkok, Phuket, Khao Lak – Andreea si Oana – noiembrie 2023
Buna Ionut,
Multumim mult pentru excursia superba pe care am avut-o in Thailanda, in special pentru ca ne-ai recomandat Khao Lak! Ma bucur ca am ales Moracea, locatia fiind extrem de verde si frumoasa! Din tumultosul Bangkok am ajuns la crepuscul in pacea tulburata doar de stropii de ploaie ce se ciocneau de frunzele enorme de palmier sau banan. Aroma florilor de iasomie primite la sosire si mirosul marii s-au impletit cu peisajele superbe ce ne inconjurau, oferindu-ne o stare extraordinar de placuta! Prin gratie divina am avut o vreme excelenta pentru excursiile pe care le-am avut din Khao Lak, insula Similan fiind de departe cea mai frumoasa experienta (cu fff mult peste Phi Phi). Am urcat pana la View Point pe o carare destul de abrupta prin vegetatie deasa, care ne-a trezit spiritul aventurierului prin jungla, am inotat alaturi de o broasca testoasa la prima oprire pentru snorkeling, iar plajele Donald Duck si Honeymoon Bay sunt intr-adevar paradisiace. Pentru aceasta excursie am repeta oricand trezirea la ora 5. Ziua in Khao Sok a fost splendida prin prisma peisajelor si a experientelor trite (in special plimbarea cu canoe si vizita la Elephant Conservation Centre), insa trebuie sa admit ca mi-ar fi placut sa fim intr-un grup si cu alti vorbitori de engleza, nu doar germana cum a fost in cazul nostru. Ghidul vorbea mult mai mult in germana decat ne traducea noua in engleza, de multe ori fiind in situatia de a-l ruga sa-mi spuna si mie despre ce vorbeste. Noroc ca o doamna din grup stia f bine engleza si imi traducea deseori, inclusiv cuvinte pe care ghidul nu stia sa mi le traduca. Desi atitudinea lui am perceput-o destul de aroganta in ce ne priveste, formularul de feedback pe care l-am completat la fata locului a fost unul pozitiv.
Transferurile au fost extrem de punctuale si cu masini incapatoare, tururile private din Bangkok fiind cea mai buna varianta pentru a vizita pe indelete atractiile din oras si din imprejurimi! Palatul regal ne-a impresionat in mod deosebit prin bogatia de culori si dantelaria delicata a ceramicii si sticlei sparte ce orna peretii exteriori ai diverselor cladiri din templului lui Buddha de Smarald (respectiv de Jad). O lume de basm completata de povestea Ramayana ce se regasea pictata pe pereti, lume ale carei personaje ne-au fascinat atat de mult incat am intarziat si ne-am decalat intregul program, iar ghidul nostru local, Pok, a fost nevoit sa amane atat ora de masa, cat si plimbarea cu barca pe canalele vechii capitale, Thonburi. Cred ca am fi putut sa admiram palatul regal pentru inca cel putin cateva ore. Abia dupa pranz, in barca fiind, am constatat ca accesul pe canale este permis doar din 30 in 30 minute si se asteapta la coada atat pentru a intra cat si pentru a iesi, evitandu-se ca o cantitate mare de apa sarata din Chao Praya sa intre pe canale si sa erodeze structura firava a locuintelor din lemn aflate in zona veche. Probabil din acest motiv nu am mai ajuns sa ne oprim in satul Artistilor si sa vizitam Baan Silapin Artist’s House. Am oprit insa la Wat Arun, scufundat in soarele arzator de amiaza unde erau multe domnisoare ce se pozau imbracate in costume traditionale inchiriate.
M-am bucurat ca am ales Novotel pe Sukhumvit 20, putand explora la pas zona in care, comparativ, traficul din Bucuresti era ca inexistent. Hotelul este frumos, foarte bine amplasat, retras fata de agitatia bulevardului principal, camera suficient de mare, baie incapatoare, personal amabil iar micul dejun f variat. Nu am apucat sa vizitam Rooftop-ul dar am putut admira imprejurimile prin peretele de sticla al camerei noastre aflate la etajul 19. (Dezavantajul a constat in imposibilitatea de a deschide geamul, dar am banuit ca aceasta va fi situatia asa ca nu am avut asteptari in acest sens.)
Din pacate Oana a avut probleme cu telefonul din a doua zi in Bangkok si de atunci am vizitat in fiecare seara Terminal 21, cu precadere biroul celor de la K IT Store (service telefoane), fiind surprinse de faptul ca la ora 21 totul se inchidea in mall. N-am reusit sa ne plimbam cu BTS nici sa ajungem in Siam sau China Town dar pentru noi ramane un motiv sa-l revedem.
Excursiile la piata feroviara si la cea plutitoare au fost foarte interesante, cea feroviara incantandu-ne prin atmosfera plina de viata, prin diversitatea marfurilor si a suvenirurilor expuse, fiind prima intalnire cu o astfel de locatie in Asia. Ne-a placut f mult si piata traditionala din Takua Pa, oraselul in care ne-am oprit in drum spre Khao Sok precum si Piata Malin din Patong.
Patongul a reprezentat revenirea la agitatia specifica statiunii turistice in pragul sarbatorilor de iarna, hotelul fiind ocupat complet pe 5 dec, cand am plecat.
Cred ca a fost o alegere destul de buna, fiind mai retras si cu o priveliste splendida asupra intregului golf, fiind ferit de aerul plin de miros de gratar al gheretelor de pe faleza (inclusiv in fata hotelului Four Points by Sheraton (cealalta optiune). Hotelul este amplasat pe o panta destul de inclinata, traseul scarilor pe langa piscina si restaurant fiind o varianta mult mai scurta si mai putin solicitanta pe care am descoperit-o a doua zi.
Zborurile cu Qatar au fost o alegere infinit mai buna decat zborul direct cu Turkish, in special la intoarcere cand Oana avea probleme cu piciorul care deja era umflat. Chiar nu stim cand au trecut orele petrecute in Doha, mai ales ca am mers si la Al Maha Lounge. Aeronavele au avut locuri suficient de comode chiar si pt mine, la cei 180 cm ai mei, iar pe segmentul Doha – BKK si Phuket – Doha aeronavele au fost chiar si mai mari.
In incheiere, multumim foarte mult echipei Fresh Holiday si in special tie, Ionut, pentru recomandari, pentru sprijin si implicare in organizarea acestei minunate excursii careia ii pastram o amintire extrem de frumoasa. Iti dorim ca in anul ce vine sa ai cat mai multe impliniri atat pe plan profesional cat si personal! La multi ani!
Cele mai indragite de catre clientii nostri
-
Little explorers: Magica Indie si Paradisul din Maldive – grup familii 2025
Promode la3995 EUR -
Little explorers Oman: Descoperă farmecul autentic al Omanului – Grup familii cu copii – Februarie 2025
Promode la2695 EUR/adult -
Creole luxury adventure for families in Mauritius 2024
Promode la3197 EUR