Ecuador & Galapagos Experience – pe urmele lui Charles Darwin – partea 3
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Galapagos – visul de-o viata implinit
Ecuador, asa cum v-am povestit in articolul despre zona continentala, are atat de multe de oferit, incat iti trebuie mult mult timp si rabdare pentru a-l explora pe indelete. Dar visul meu inca din copilarie se indrepta catre destinatia catre care urma sa ma pregatesc sa decolez: Insulele Galapagos.
Emotionat am plecat catre aeroportul din Quito, nerabdator sa ajung mai repede in Galapagos. Zborul de 2,5 ore cu escala in Guayaquil, ca toate zborurile spre Galapagos care opresc aici pentru a mai lua pasageri, a trecut pe nesimtite si m-am vazut aterizat in Baltra, unde se afla aeroportul principal din Galapagos. Ghidul nostru din arhipelag m-a asteptat la aeroport si impreuna ne-am indreptat spre port cu autocarul local iar dupa o cursa de 10 minute am ajuns pe malul canalului care desparte Baltra de Santa Cruz. A urmat o traversare scurta de 2-3 minute cu un “ferry” local, moment in care am luat primul contact cu natura si am reusit sa observ cateva fregate ce zburau organizat peste ambarcatiunea noastra, dar si 2 lei de mare care stateau nestingheriti la soare pe ponton.
A urmat apoi un drum de 45 de minute cu taxi-ul, un 4X4 Toyota care ne-a traversat toata Insula Santa Cruz pana in partea opusa, in Puerto Ayora. Am oprit 15 minute sa vizitam celebrele cratere formate prin prabusirea conurilor vulcanice.
In aceste cratere traiesc specii de pasari si reptile dar si plante care pot fi intalnite numai aici, fiind unice la nivel mondial. Din pacate, accesul in cratare se face doar prin tehnici speciale de rapell iar accesul este permis numai cercetatorilor autorizati.
Am ajuns intr-un final in Puerto Ayora si m-am cazat in sfarsit la Scuba Café, pensiunea ce-i apartine ghidului nostru, Gabriela, o afacere de familie unde m-am bucurat de toata ospitalitatea acestor oameni extraordinari.
Conditiile, standard, strictul necesar, camere mari cu baie si paturi confortabile, construite in stilul traditional din insulele Galapagos, cu aspect modest, insa ce iti trebuie mai mult cand vii sa explorezi natura si minunatiile de aici. In plus, traiul alaturi de oamenii acestia si viata timp de cateva zile impreuna cu ei, iti transforma sederea intr-o experienta deosebita, indiferent de conditiile de cazare. Te simti unul dintre ei, te simti integrat in natura inconjuratoare si simti ca faci parte din universul fragil al Insulelor Galapagos.
Mai fain a fost ca impreuna cu mine, tot in study tour, se afla si Raul, un ghid naturalist din Ecuador care venea pentru prima data in Galapagos sa studieze locurile unde urma sa ii duca pe studentii din SUA ce aveau sa vina in urmatoarea saptamana. Raul este originar dintr-o comunitate de indieni din Amazon iar el este singurul dintre frati care a parasit comunitatea si a urmat liceu si facultate. Mi-a povestit in toate aceste zile despre viata lui, despre cum a mers 5 zile pe jos prin jungla alaturi de mama lui, in timp ce se imbolnavise de malarie pentru a fi tratat, despre cum a reusit sa se ridice si sa promoveze Eco-Turismul prin toate modalitatile posibile, despre cum tine cursuri de Ecologie la cele mai mari universitati din Europa, despre intreaga lui viata.
A fost o experienta deosebita sa il cunosc pe Raul si sa discut atat de multe cu el, sa ajung sa cunosc si sa inteleg viata lui si sa respect si mai mult locul de unde provine, realizand cat de mult inca iubeste satul lui natal, unde oamenii inca nu au semnal gsm, electricitate, apa curenta sau acces altfel decat pe calea aerului urmata apoi de 2 zile de drumetie prin jungla.
[/vc_column_text][vc_empty_space height=”20px”][vc_row_inner css=”.vc_custom_1467904035117{padding-top: 10px !important;padding-bottom: 10px !important;}”][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”3548″ img_size=”medium” onclick=”link_image”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”3556″ img_size=”medium” onclick=”link_image”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”3553″ img_size=”medium” onclick=”link_image”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_empty_space height=”20px”][vc_column_text]
Am vizitat Puerto Ayora, am admirat leii de mare care se prajeau la soare, iguanele, cativa rechini prietenosi ce inotau aproape de pontoane si m-am pregatit pentru aventura din ziua urmatoare.
A doua zi dimineata, transferul a venit si m-a preluat de la Scuba Cafe, pentru a ma duce la locul de imbarcare in yacht-ul ce avea sa ma transporte astazi in Insula Bartholomeo intr-o croaziera superba de o zi prin Oceanul Pacific. Pe Yacht se aflau foarte multi tineri, veniti din toate zonele lumii, tineri dornici de aventura si de explorare. Am calatorit asa pe mare, bronzandu-ma sub soarele arzator, circa 2 ore, timp in care am fost servit cu un mic dejun copios si am admirat conurile vulcanilor care se ridicau din ocean, numeroasele pasari ce isi aveau cuiburile pe pantele acestor vulcani, pesti, rechini, pisici de mare, delfini si cativa lei de mare care se odihneau linistiti pe stancile ce se iveau din apa.
Am ajuns in Bartholomeo unde am facut o drumetie pana in varful insulei si al vulcanului aferent, de unde am admirat una dintre cele mai frumoase privesti pe care le-am vazut vreodata. De acolo am observat si conurile vulcanilor aflati inca sub apa in imediata apropiere a plajei, am vazut cea mai noua insula a arhipelagului, o mare nesfarsita de lava neagra formata numai in urma cu 100 de ani in urma unei eruptii explozive si am fotografiat circa 30 de minute un vultur care ne tot dadea tarcoale.
Am pornit apoi pe mare spre insula nou formata, am pasit pe lava proaspat racita, ne-am ascuns prin divese tuneluri de lava dar am si admirat cativa pinguini imperiali care se balaceau in apa.
Ghidul naturalist ce ne-a insotit, pentru ca fara el nu se poate intra in aceste zone protejate, ne-a oferit si o sesiune de snorkeling timp in care am avut pentru prima data in viata sansa de a inota alaturi de testoase marine gigant, lei de mare, pinguini imperiali si pesti imensi multicolori.
Timpul a zburat pe nesimtite, intre timp am avut si pranzul asigurat pe yacht si am pornit inapoi spre Santa Cruz pe inserat. Am avut astfel sansa de a admira cel mai frumos apus de soare pe care l-am vazut vreodata ( si am vazut multe la viata mea ) si cel mai instelat cer cu putinta. Noaptea la circa 2 ore dupa apus am ajuns in sfarsit in Santa Cruz, obosit insa mai bogat cu o experienta sper eu, nu „once in a lifetime”.
Mi-am dorit sa ajung aici inca din copilarie, din perioada in care nici nu stiam sa scriu sau sa citesc, cand jocul meu preferat era sa caut, la indicatiile tatalui meu, locurile pe care el mi le indica, pe atlas. Tin si acum minte cat de greu mi-a fost, cu toate ca ma pricepeam destul de bine si probabil de asta am ajuns sa lucrez in turism, sa gasesc Insulele Galapagos. Tin minte cum incerca sa ma ghideze, ba chiar imi spunea la un moment dat ca acolo traiesc testoase gigant care traiesc sute de ani si sunt unice in lume si pana la urma am reusit sa le localizez.
Apoi mi-a arat, in celebrul DEX comunist pe care il aveam in casa, imagini de acolo, parca la litera „G” erau chiar insulele Galapagos. Din acel moment mi-am dorit enorm sa am sansa sa ajung aici si iata ca visul s-a implinit, ba chiar sper sa il multiplic.
Nu v-am povestit insa cum, tot in prima zi, am avut sansa de a ma plimba, aproape brat la brat cu testoasele gigant, explorand tinuturile inalte din Galapagos, unde aceste reptile deosebite traiesc inca libere, intr-un mediu fragil, ducand o viata riscanta, pe cale de disparitie.
Ziua urmatoare, am pornit intr-o alta croaziera, de data asta in North Seymour, locul unde traiesc celebrii „Blue footed boobies”. Da, asa se numesc si daca vreti sa traduceti voi, nu aveti decat sa o faceti.
[/vc_column_text][vc_column_text]
In North Seymour, la numai 45 de minute de navigat de Santa Cruz, se afla cea mai mare colonie de pasari care include si fregate dar si cea mai mare colonie de iguane negre si iguane marine.
Am observat si cativa lei de mare, insa cum apele erau foarte agitate astazi, nu am putut face snorkeling in locul programat pentru a inota cu rechinii. Am mers insa impreuna cu ghidul nostru la o plaja izolata in Santa Cruz, plaja superba cu nisip alb si apa cristalina in spatele careia s-a format o laguna unde traieste o colonie superba de flamingo roz. Am explorat zona, am admirat fauna si am facut o baie de neuitat in acest golf retras, departe de vantul puternic care batea in nord.
Astazi ne-am intors destul de devreme, pe la ora 4 si am avut timp sa mai stau cu Raul la o bere, sa mai povestim una alta si sa imi cumpar cateva suveniruri hand-made din Puerto Ayora.
In ziua urmatoare a urmat zborul retur spre continent si apoi zborul spre casa, partea cea mai putin interesanta a programului.
Timpul m-a constrans sa am numai 3 zile rezervate pentru Galapagos, insa grupul pe care il vom organiza cat de curand va vea mai mult timp la dispozitie pentru a explora arhipelagul. Ce pot sa va spun este ca daca iubiti natura, este imposibil sa nu va indragostiti de acest loc si vă va trebui o viata sa ii descoperiti toate secretele.
Galapagos este un loc unic, complex, un mediu fragil care ne invata cat de simpla dar si complicata in acelasi timp este viata si cat de sensibil este mediul in care traim, la influenta pe care noi oamenii, o exercitam zilnic.
Galapagos reprezinta o lectie de viata, o lectie despre viata si ne invata sa fim mai buni, sa fim oameni si sa respectam pamanul pe care calcam in fiecare zi.
Esti interesat de cel mai complex si spectaculos tur in Ecuador si Galapagos care se organizeaza din Romania?
Descopera „Bright Ecuador & Galapagos – program cu plecari garantate pentru minim 2 turisti”
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_empty_space height=”20px”][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
Cele mai indragite de catre clientii nostri
-
Little explorers: Magica Indie si Paradisul din Maldive – grup familii 2025
Promode la3995 EUR -
Little explorers Oman: Descoperă farmecul autentic al Omanului – Grup familii cu copii – Februarie 2025
Promode la2695 EUR/adult -
Creole luxury adventure for families in Mauritius 2024
Promode la3197 EUR